Henry Cavendish a fost primul care a făcut distincţia între hidrogen şi celelalte gaze în 1766 când l-a produs în urma reacţiei dintre acidul hidrocloric şi zinc. In 1670, omul de ştiinţă englez, Robert Boyle a observat producerea lui prin reacţia acizilor tari cu metalele. În 1783 omul de ştiinţă francez Antoine Lavoisier a numit acest element hidrogen.

Henry Cavendish fu il primo a distinguere l'idrogeno dagli altri gas nel 1766 quando lo preparò facendo reagire acido cloridrico con zinco. Nel 1670, lo scienziato inglese Robert Boyle osservò la sua produzione facendo reagire acidi forti con metalli. Lo scienziato francese Antoine Lavoisier chiamò in seguito l'elemento idrogeno nel 1783

Astronomul francez Jules Janssen a obţinut prima evidenţă a heliului în timpul eclipsei solare din1868. Norman Lockyer şi Edward Frankland au sugerat numele de heliu pentru noul element. În 1895, Sir William Ramsay a descoperit heliul în cleveit mineralul uraniului. El a fost descoperit în mod independent în cleveite de către Per Teodor Cleve şi Abraham Langlet.

L'astronomo francese Jules Janssen ottenne la prima evidenza sperimentale dell'esistenza dell'Elio durante l'eclissi solare del 1868. Norman Lockyer ed Edward Frankland suggerirono il nome Elio per il nuovo elemento. Nel 1895, Sir William Ramsay osservò la presenza di Elio nella cleveite, un minerale di Uranio. La presenza di Elio nella cleveite fu scoperta indipendentemente anche da Teodor Cleve e Abraham Langlet.

Litiumul a fost descoperit de către Johann Arfvedson în 1817 în timp ce acesta analiza minerale de pe insula Uto din Suedia. Metalul pur a fost izolat anul următor atât de către chimistul suedez William Thomas Brande, cât și de chimistul Sir Humphry Davy, care au lucrat independent. În 1855, cantități mai mari de litiu au fost produse prin electroliza clorurii de litiu de către Robert Bunsen și Augustus Matthiessen.

Il Litio fu scoperto da Johann Arfvedson nel 1817 mentre stava analizzando minerali provenienti dall'isola di Uto, Svezia. Il metallo puro fu isolato l'anno seguente sia dal chimico svedese William Thomas Brande, sia dal chimico inglese Sir Humphry Davy lavorando indipendentemente. Nel 1855, maggiori quantità di Litio furono prodotte tramite l'elettrolisi del Cloruro di Litio da Robert Bunsen e Augustus Matthienssen

Louis-Nicolas Vauquelin a descoperit beriliul sub formă de oxid atât în beril cât și în smaralde în 1798. Friedrich Wöhler și Antoine Bussy au izolat independent beriliul în 1828 prin reacția chimică a potasiului metalic cu clorura de beriliu. Primul proces comercial de succes pentru producerea beriliului a fost dezvoltat în 1932 de Alfred Stock și Hans Goldschmidt.

Nel 1798 Louis-Nicolas Vauquelin scoprì il Berillio in forma ossidata nel berillo e negli smeraldi. Friedrich Wöhler ed Antoine Bussy indipendentemente isolarono il Berillio nel 1828 per reazione chimica del Potassio metallico con il Cloruro di Berillio. Il primo successo per la produzione industriale del Berillio fu ottenuto nel 1932 da Alfred Stock e Hans Goldschmidt

Compușii cu bor sunt cunoscuți de mii de ani, dar elementul nu a fost descoperit decât în 1808 de către Sir Humphry Davy, de către Gay-Lussac și de către Thenard. Borul nu a fost recunoscut ca element până când a fost izolat în 1808 de Sir Humphry Davy, Joseph Louis Gay-Lussac și Louis Jacques Thénard. Jöns Jakob Berzelius a identificat borul ca element în 1824.

I suoi composti erano noti da migliaia di anni, ma il Boro fu riconosciuto come un elemento solo dopo essere stato isolato nel 1808 da Sir Humphry Davy e da Joseph Louis Gay-Lussac e Louis Jacques Thénard. Jöns Jakob Berzelius identificò il Boro nel 1824.

Carbonul a fost descoperit în preistorie și era cunoscut sub formele de funingine și cărbune de la primele civilizații umane. În 1772, Antoine Lavoisier a arătat că diamantele sunt o formă de carbon; când a ars mostre de cărbune și diamant a constatat că niciunul nu produce apă. În 1779, Carl Wilhelm Scheele a arătat că grafitul a ars pentru a forma dioxid de carbon și deci trebuie să fie o altă formă de carbon.

Il Carbonio fu scoperto nella preistoria ed era già noto alle prime civilizzazioni umane nelle sue forme di fuliggine e carbone. Nel 1772, Antoine Lavoisier dimostrò che i diamanti erano una forma di Carbonio quando bruciò campioni di carbone e diamanti osservando la mancata produzione di acqua in entrambi i casi. Nel 1779, Carl Wilhelm Scheele dimostrò che la grafite bruciava formando anidride carbonica e perciò anch'essa doveva essere una forma di Carbonio

Se consideră că azotul a fost descoperit de medicul scoțian Daniel Rutherford în 1772, care l-a numit aer nociv sau aer fix. De asemenea, a fost studiat cam în același timp de Carl Wilhelm Scheele, Henry Cavendish și Joseph Priestley. În 1790, chimistul francez Jean-Antoine-Claude Chaptal a numit elementul azot.

Si ritiene che l'Azoto sia stato scoperto dal fisico scozzese Daniel Rutherford nel 1772, il quale gli diede il nome di aria nociva o aria ferma. L'elemento era stato studiato in quegli anni anche da Carl Wilhelm Scheele, Henry Cavendish e Joseph Priestley. Nel 1790 il chimico francese Jean-Antoine-Claude Chaptal gli diede il nome di Azoto.

Carl Wilhelm Scheele a obținut oxigen prin încălzirea oxidului mercuric și a nitraților în 1771, dar nu și-a publicat concluziile până în 1777. Joseph Priestley a pregătit și acest nou aer până în 1774. Numele de oxigen a fost inventat în 1777 de Antoine Lavoisier, ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la discreditarea teoriei atunci populară a flogistonului asupra combustiei și coroziunii.

Nel 1771 Carl Wilhelm Scheele ottenne Ossigeno scaldando l'Ossido di Mercurio con nitrati, ma pubblicò i risultati della ricerca solo nel 1777. Joseph Priestley ottenne Ossigeno nel 1774. Il nome Ossigeno fu coniato nel 1777 da Antoine Lavoisier, i cui esperimenti su tale elemento aiutarono a discreditare le allora popolari teorie sul flogisto nei processi di combustione e corrosione

În 1529, Georigius Agricola a descris utilizarea fluorsparului ca un flux. În 1670, Heinrich Schwandhard a descoperit că sticla a fost gravată atunci când a fost expusă la fluorspar tratată cu acid. În 1810, omul de știință francez Andre-Marie Ampere a propus că acidul fluoric este un compus de hidrogen cu un element nou. Elementul a fost în cele din urmă izolat în 1886 de Henri Moissan.

Nel 1529 Georigius Agricola descrisse l'uso della fluorite come un flusso. Nel 1670 Heinrich Schwandhard scoprì che il vetro rimaneva inciso se esposto a fluorite trattata con acido. Nel 1810, lo scienziato francese Andre-Marie Ampere ipotizzo che l'acido fluoridrico era un composto di Idrogeno e un nuovo elemento. Il Fluoro venne infine isolato nel 1886 da Henri Moissan

Neonul a fost descoperit în 1898 de chimiștii britanici Sir William Ramsay și Morris W. Travers la Londra. A fost descoperit când Ramsay a răcit o mostră de aer până când a devenit lichid, apoi a încălzit lichidul și a captat gazele pe măsură ce se fierbeau. După 1902, compania lui Georges Claude, Air Liquide, producea cantități industriale de neon ca produs secundar al afacerii sale de lichefiere a aerului.

Il neon fu scoperto nel 1898 a Londra dai chimici britannici Sir William Ramsay e Morrison W. Travers. Ramsay isolò l'elemento raffreddando un campione di aria fino al raggiungimento dello stato liquido, quindi procedette con il riscaldamento del campione separando i gas man mano che evaporavano. A partire dal 1902 l'azienda di George Claude, Air Liquide, produsse quantità industriali di Neon come un sottoprodotto del processo di liquefazione dell'aria.

Abrevierea chimică pentru sodiu a fost publicată pentru prima dată de Jöns Jakob Berzelius în sistemul său de simboluri atomice. Este o contracție a noului nume latin al elementului „natrium”, care se referă la egipteanul „natron”, o sare minerală naturală realizată în principal din carbonat de sodiu hidratat. În 1807, Sir Humphry Davy a izolat sodiul pentru prima dată prin electroliza hidroxidului de sodiu uscat, care fusese foarte ușor umezit.

L'abbreviazione chimica del Sodio fu pubblicata per la prima volta da Jöns Jakob Berzelius nel suo sistema dei simboli atomici. Deriva da una contrazione del nome latino "natrium", il quale proveniva dall'egiziano "natron", un minerale composto principalmente da un sale idrato di Carbonato di Sodio. Nel 1807, Sir Humphry Davy isolò per primo il Sodio tramite elettrolisi di Idrossido di Sodio essiccato dopo averlo leggermente inumidito.

Chimistul scoțian Joseph Black a recunoscut magneziul ca element în 1755. Magneziul a fost izolat pentru prima dată de Sir Humphry Davy în 1808, la Londra. El a folosit electroliza pe un amestec de oxid de magneziu și oxid mercuric. Antoine Bussy a pregătit-o într-o formă coerentă în 1831.

Il chimico scozzese Joseph Black identificò il Magnesio come un elemento nel 1755. Il Magnesio fu isolato a Londra nel 1808 da Sir Humphry Davy. Egli sottopose a elettrolisi una miscela di magnesia e Ossido di Mercurio. Antoine Bussy lo preparò in forma coerente nel 1831.

Antoine Lavoisier a prezis, în 1787, că alumina este un oxid al unui element nedescoperit, iar, în 1808, Humphry Davy a încercat să-l producă. Deși acesta nu a reușit să izoleze elementul, a dat sugestia ca numele eventualului element să fie aluminiu. Hans Christian Ørsted a fost primul care a reușit să izoleze aluminiu metalic în anul 1825.

Nel 1761, Guyton de Morveau propose il nome Alluminio per la base dell'allume e Antoine Lavoisier, nel 1787, ritenne che tale composto dovesse essere l'ossido di un metallo ancora non identificato. Sir Humphry Davy identifico l'esistenza di una base metallica nell'allume nel 1808. Jöns Jakob Berzelius per primo isolò l'Alluminio metallico nel 1825 in una forma impura. L'isolamento del metallo è generalmente riconosciuto a Friedrich Wöhler nel 1827.

În 1800, Sir Humphry Davy credea că silica este un compus și nu un element; dar în 1811, Gay Lussac și Louis Jacques Thénard au preparat probabil siliciu amorf impur prin încălzirea potasiului cu tetrafluorură de siliciu. În 1824 Jöns Jakob Berzelius a preparat siliciu amorf prin aceeași metodă generală. Henri Deville a preparat în 1854 prima dată siliciu cristalin, a doua formă alotropică a elementului.

Nel 1800, Sir Humphry Davy ritenne la silice un composto e non un elemento. Nel 1811, Gay Lussac e Louis Jacques Thénard probabilmente prepararono una forma impura del Silicio amorfo riscaldando Potassio e Tetrafluoruro di Silicio. Nel 1824 Jöns Jakob Berzelius ottenne Silicio amorfo con una procedura simile. Henri Deville nel 1854 preparò per primo Silicio cristallino, la seconda forma allotropica dell'elemento.

Hennig Brand a descoperit fosforul în 1669, la Hamburg, Germania, preparându-l din urină. În 1769, Johan Gottlieb Gahn și Carl Wilhelm Scheele au arătat că fosfatul de calciu se găsește în oase și au obținut fosfor elementar din cenușa osoasă. Antoine Lavoisier a recunoscut fosforul ca element în 1777.

Hennig Brand scoprì il Fosforo nel 1669 in Amburgo, Germania, ottenendolo dall'urina. Nel 1769, Johan Gottlieb Gahn e Carl Wilhelm Scheele dimostrarono che il Fosfato di Calcio era presente nelle ossa e isolarono il Fosforo lavorando polvere di ossa. Antoine Lavoisier riconobbe il Fosforo come un elemento nel 1777.

Până în secolul al III-lea, chinezii au descoperit că sulful poate fi extras din pirită. Alchimiștii indieni au scris pe larg despre utilizarea sulfului în operațiile alchimice cu mercur, începând cu secolul al VIII-lea d.Hr. În 1777, Antoine Lavoisier a ajutat la convingerea comunității științifice că sulful este un element, nu un compus.

Nel terzo secolo, i Cinesi scoprirono che lo Zolfo poteva essere estratto dalla pirite. A partire dal 700, alchimisti indiani scrissero a lungo riguardo l'impiego di Zolfo nei processi alchemici con il Mercurio. Nel 1777, Antoine Lavoisier convinse la comunità scientifica che lo Zolfo dovesse essere un elemento e non un composto.

În jurul anului 1630, clorul a fost recunoscut ca gaz de către chimistul și medicul belgian Jan Baptist van Helmont. Clorul elementar a fost preparat și studiat pentru prima dată în 1774 de chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele. Până în 1810, consensul științific a fost că clorul era de fapt un compus care conținea oxigen. În 1811, Sir Humphry Davy a concluzionat că noul gaz este de fapt un element nou.

Intorno al 1630, il Cloro fu riconosciuto in forma gassosa dal chimico e fisico belga Jan Baptist Van Helmont. Il Cloro puro fu preparato e studiato per primo nel 1774 dal chimico svedese Carl Wilhelm Scheele. Fino al 1810 il consenso scientifico era di ritenere il Cloro un composto dell'ossigeno. Fu Sir Humphry Davy nel 1811 ad attribuire al Cloro il ruolo di elemento.

Argonul a fost suspectat ca ar fi prezent în aer de către Henry Cavendish în 1785. Nu a fost izolat până în 1894 de Lord Rayleigh și Sir William Ramsay în Scoția. Argonul a devenit primul membru al gazelor nobile care a fost descoperit. În 1957, IUPAC a fost de acord ca simbolul să se schimbe de la A la Ar.

L'Argon era ritenuto essere presente in aria già nel 1785 da Henry Cavendish, ma fu isolato solo nel 1894 da Lord Rayleigh e Sir William Ramsay in Scozia. L'argon divenne il primo membro dei gas nobili. Nel 1957, IUPAC cambiò il simbolo da A ad Ar

Simbolul K al potasiului provine de la „kalium”, denumirea elementului din Germania și Scandinavia. Metalul de potasiu a fost izolat pentru prima dată în 1807 de Sir Humphry Davy, care l-a derivat din potasiu caustic prin utilizarea electrolizei sării topite cu noua grămadă voltaică descoperită. Potasiul a fost primul metal care a fost izolat prin electroliză.

Il simbolo K del Potassio deriva da "kalium", il nome dell'elemento in Germania e Scandinavia. Il Potassio metallico fu isolato per la prima volta nel 1807 da Sir Humphry Davy, il quale lo ottenne dalla potassa caustica tramite elettrolisi del sale fuso facendo uso della recente invenzione della pila di Volta. Il Potassio fu il primo metallo ad essere isolato per elettrolisi.

Calciul era cunoscut încă din primul secol, când romanii antici pregăteau varul ca oxid de calciu. Calciul a fost izolat pentru prima dată de Sir Humphry Davy în 1808, când acesta a electrolizat un amestec de var și oxid mercuric. Davy încerca să izoleze calciul; când a auzit că Jöns Jakob Berzelius și Pontin au preparat amalgam de calciu prin electrolizarea varului în mercur, a încercat și el.

Il Calcio era noto già ai Romani nel primo secolo, i quali preparavano la calce viva con l'Ossido di Calcio. Il Calcio fu isolato da Sir Humphry Davy nel 1808 per elettrolisi di una miscela di calce viva e Ossido di Mercurio. Davy stava cercando di isolare il Calcio; quando venne a conoscenza della preparazione di una amalgama di Calcio da parte di Jöns Jakob Berzelius e Pontin tramite elettrolisi di calce viva in Mercurio, provò a sua volta.

În 1879, Lars Fredrik Nilson și echipa sa au detectat scandiu în mineralele euxenită și gadolinită. Nilson a preparat 2 grame de oxid de scandiu de înaltă puritate. Per Teodor Cleve a arătat că scandiul avea proprietăți similare cu cele prezise de Mendeleev pentru eka-bor. Scandiul metalic a fost preparat pentru prima dată în 1937 de Fischer și colegii săi.

Nel 1879, Lars Fredrik Nilson e il suo team identificarono lo Scandio nei minerali euxenite e gadolinite. Nilson preparò 2 grammi di Ossido di Scandio ad alta purezza. Per Teodor Cleve dimostrò che lo Scandio aveva proprietà simili a quelle predette da Mendeleev per lo "eka-boro". Scandio metallico fu preparato nel 1937 da Fischer e i suoi collaboratori.

William Gregor a găsit oxidul de titan în ilmenit în 1791. Martin Heinrich Klaproth a descoperit independent elementul din rutil în 1795 și l-a denumit. Forma metalică pură a fost obținută abia în 1910 de către Matthew A. Hunter. În 1936, Procesul Kroll a făcut posibilă producția comercială de titan.

William Gregor identificò l'Ossido di Titanio nella ilmenite nel 1791. Martin Heinrich Klaroth scoprì indipendentemente l'elemento nel rutile nel 1795 e gli diede il nome. Il metallo puro fu ottenuto solo nel 1910 da Matthew A. Hunter, Nel 1936, il processo Kroll rese possibile la produzione industriale di Titanio,

Vanadiul a fost descoperit inițial de Andrés Manuel del Río în 1801. În 1805, chimistul francez Hippolyte Victor Collet-Descotils a declarat în mod greșit că noul element al lui del Río era doar o probă impură de crom. În 1831, chimistul suedez Nils Gabriel Sefström a redescoperit elementul dintr-un nou oxid pe care l-a găsit în timp ce lucra cu minereuri de fier. Mai târziu în același an, Friedrich Wöhler a confirmat lucrările anterioare ale lui Del Río.

Il Vanadio fu scoperto da Andrés Manuel del Rìo nel 1801. Nel 1805, il chimico francese Hippolyte Victor Collet-Descotils dichiarò erroneamente che l'elemento scoperto da del Rìo non fosse altro che una forma impura del Cromo. Nel 1831, il chimico svedese Nils Gabriel Sefström individuò l'elemento in forma ossidata mentre studiava minerali di ferro. Più tardi quello stesso anno, Friedrich Wöhler confermò il precedente lavoro di del Rìo.

Zincul a fost extras ca metal încă din Antichitate (de dinainte de 1000 î.Hr.) de către metalurgiștii indieni, dar natura adevărată a acestui metal nu era cunoscută în timpurile antic. A fost identificat ca fiind un metal de către metalurgistul Rasaratna Samuccaya în anul 800 și de către alchimistul Paracelsus în 1526. Izolat prima dată de către Andreas Sigismund Marggraf în 1746.

Lo Zinco metallico era prodotto nel 13' secolo in India per riduzione della calamine con sostanze organiche quali la lana. Il metallo fu riscoperto in Europa da Andreas Sigismund Marggraf nel 1746. Egli ottenne Zinco riscaldando una miscela di minerale di calamine e Carbonio in un contenitore sigillato in assenza di Rame.

Periodic Table invites you to become a translator to help them translate their Element Details project.

Sign up for free or login to start contributing.